
14 feb. 2019
Un Valentine’s Day plin de… momente!
Suntem atât de aproape de această sărbătoare a iubirii – o ultimă sută de metri în care domni și doamne deopotrivă aleargă să aleagă cele mai romantice, speciale și potrivite cadouri.
Dar… dacă anul acesta ar fi despre momente?
Fiecare gest dăruit persoanei iubite rămâne o amintire frumoasă; fiecare floare, pralină din ciocolata preferată sau ACEL cadou pe care și-l dorea de mult primește un colțișor frumos în sufletul ei / lui, dar… noi ne-am gândit și am ținut tare să împărtășim și cu voi că… de dorim ca acest Valentine’s Day să fie unul al momentelor, al momentelor de dragoste împreună, dincolo de orice.
Trăim în secolul vitezei, în care timpul este cea mai neajunsă resursă, iar timpul pentru NOI e redus la minim. Ne-am bucura ca fiecare dintre noi, în această zi a iubirii (măcar), să ne acordăm timp dragostei dintre noi – să ne plimbăm, poate să mergem la patinoar, să avem parte de o cină romantică în localul preferat sau să încercăm unul nou în care demult ne doream să ajungem, să gustăm acel vin bun, să revedem poate filmul care ne leagă – care ne amintește de noi, să mâncăm poate o prăjitură împreună, într-un colț retras de cofetărie și să ne mânjim cu cremă pe nas, ca doi copii, fără să ne vadă nimeni, să admirăm orașul, noaptea, de pe Cetățuie, să petrecem o seară la bazin; să avem o experiență a dragostei, să trăim acest Valentine’s Day prin amintiri, prin experiențe.
Vă dorim să vă iubiți mult! Și sincer, cu încredere de neclintit și pasiune, cu licăriri în ochi și fluturi în stomac, ori de câți ani vă tot iubiți 😊